Suedezul Magnus Pehrsson este noul selecționer al Estoniei

  • Publicat:
  • Actualizat:

Suedezul Magnus Pehrsson, în vârstă de 37 de ani, este noul selecționer al Estoniei, fosta adversară a României în preliminariile Cupei Mondiale, el semnând un contract valabil pentru următorii doi ani, obiectivul autopropus fiind calificare la Campionatul European din 2016, informează uefa.com.

„Am început deja să visez la calificarea la Campionatul European, dar nu voi promite asta imediat. E de preferat să eviți astfel de declarații mari. Dacă echipa se va dezvolta, vom avea o șansă bună. Am doar 37 de ani, dar am destulă experiență. Trebuie să ne pregătim cât mai bine pentru meciul amical cu Gibraltar din martie”, a spus Pehrsson.

Pehrsson a părăsit în aprilie postul de antrenor al formației suedeze Djurgardens IF, iar în perioada ianuarie 2009-octombrie 2010 a pregătit pe Aalborg, din Danemarca.

Președintele Federației Estone de Fotbal, Aivar Pohlak, susține că Pehrsson este un bun motivator. „Pehrsson este tipul de antrenor potrivit pentru a pregăti o echipă națională. Este un bun organizator și știe cum să-i motiveze pe jucători”, a completat Pohlak.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'

Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin

Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă

Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid

Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”

Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”

BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!

ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ

Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită

Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”

Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate

Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată

Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×